Comercializarea cartelelor de telefon prepay fără buletin urma să fie interzisă de anul viitor, începând cu 1 ianuarie, actualii posesori de astfel de cartele având timp până la 1 septembrie 2020 să se identifice. Guvernul Orban discută însă, astăzi, amânarea până la 31 martie 2020 a datei de intrare în vigoare a interdicției de comercializare fără buletin, timp în care Curtea Constituțională va dezbate sesizarea Avocatului Poporurului cu privire la această interdicție.
Guvernul a decis, la finele lunii august, prin ordonanță de urgență, după tragedia de la Caracal, că vânzarea cartelelor de telefon prepay va fi interzisă de anul viitor fără buletin, actualii posesori de astfel de cartele având timp până la 1 septembrie 2020 să se identifice. La propunerea senatorului PSD Șerban Nicolae, toate aceste prevederi au fost eliminate din proiectul de adoptare a ordonanței, atât în comisia pentru apărare și ordine publică, cât, și prin vot, miercuri în plenul Senatului, inclusiv cu susținerea partidelor de opoziție. În lege a fost introdusă, însă, prevederea că persoanele care alertează fals la 112 vor suporta toate cheltuielile de intervenție.
Comercializarea cartelelor de telefon prepay va fi interzisă de anul viitor fără buletin, actualii posesori de astfel de cartele având timp până la 1 septembrie 2020 să se identifice, a decis Guvernul prin ordonanță de urgență.
Guvernul a stabilit 14 măsuri pentru îmbunătățirea sistemului 112, a anunțat președintele Comitetului interministerial privind sistemul apelurilor de urgență 112, Raed Arafat.
Cumpărarea anonimă a cartelelor telefonice preplătite în România este o vulnerabilitate la care trebuie găsită o soluție legislativă, iar Guvernul lucrează în prezent la o astfel de soluție, a declarat, luni, ministrul Comunicațiilor, Marius Bostan, în cadrul conferinței WeLoveDigital Forum, organizată de Profit.ro. El a arătat că reglementarea se va face separat de regelementarea accesului la rețele Wi-Fi.